Lemnul în edificiile de sfârşit de secol XIX PDF Imprimare Email
Autor Lector univ. dr. Ioan Darida   
Miercuri, 06 August 2014 22:54


11 Ansambluri 07Problema relaţiilor coşurilor cu şarpantele acestor acoperişuri se cerea rezolvată temeinic şi din cauza riscului ridicat de cutremure, printre soluţii era executarea unor şarpante de lemn cât mai solide care să poată prelua sarcinile acestor coşuri. Cutremurul din noaptea de 9-10 noiembrie 1940 a pus în evidenţă precaritatea acestor soluţii de ancorare. În situaţiile în care acoperişurile a căror şarpantă nu a fost bine legată prin ferme, cleşti şi contravântuiri, acestea s-au desfăcut determinând coşuri şi ziduri de calcan.[2]

Aceste elemente fuseseră utilizate şi în arhitectura vernaculară a secolului XVIII, se mai păstra ceva şi din austeritatea monumentală a culelor, din simplitatea lor geometrică, din jocul de plin-gol dar influenţele stilurilor europene vor fi din ce în ce mai precumpănitoare. Arhitecţii străini, iar mai apoi românii şcoliţi în academiile occidentale, vor aduce elemente noi cu rezolvări ce impun materiale durabile. Plafoanele simple pe grinzi de lemn se vor complica în plafoane casetate cu ornamente tot mai des stucate, pridvoarele şi balcoanele cu stâlpi de lemn vor fi diversificate, părţile constructive de rezistenţă fiind constituite din zidărie, iar lemnul acoperit cu tencuieli decorative.

Edificiile impunătoare din ultimele două decenii ale secolului XIX – răspunzând exigenţelor noilor programe arhitecturale social-administrative, presupun deschideri enorme la rezolvarea cărora cimentul încă nu-şi poate aduce contribuţia. Acest material va apărea abia la sfârşitul secolului, dar întrebuinţarea lui pe scară largă poate fi fixată abia în anul 1905. „În august 1903 s-au încercat primele poduri, unul de 5 metri deschidere pe şoseaua Piteşti - Curtea de Argeş şi altul de 6 metri lângă Piatra Neamţ. Tot în acel an s-au încep­­ut încă 27 podeţe în care s-au pus aproape 170 m3 de beton armat şi s-a dat în licitaţie podul peste Ialomiţa la Ţigăneşti cu chesoane de acelaşi material, la care s-au întrebuinţat 270 m3.[3]

Reşedinţele şi edificiile publice de prim rang trebuia să corespundă unor atribute din ce în ce mai pretenţioase. Evoluţia în construire a obligat la inovaţii în două planuri: cel al siguranţei fizice şi materiale şi cel al delimitării sferei publice de cea privată.

4  Vest 036 Primaria Arad ornamente 085 Primaria Arad ornamente 017 Primaria Arad ornamente 09 


În arta clăditului un rol important îl deţin tencuielile şi zugrăvelile, cel puţin în prezentarea estetică finală.

O zidărie greşit concepută în forme sau executată prost tehnic nu poate fi corectată printr-o tencuială bine aplicată, la fel cum nici o tencuială neglijentă nu poate fi mascată de o zugrăveală sau o stucatură cu valenţe estetice. Lemnul a fost suportul acestor componente artistice de-a lungul timpului, dar mai ales în marile edificii de sfârşit de secol XIX. Soluţiile de trecere de la planul pătrat la cilindru, prin suite de pandantive, soluţii uimitoare mai cu seamă în arta brâncovenească – la turlele bisericilor sau a cuhniilor au fost puse în operă prin zidire cu cărămidă.

În secolul XIX arhitecţii şi constructorii vor căuta rezolvări care să uşureze sarcina prin utilizarea lemnului, iar la deschiderile foarte mari, structura de bază va fi alcătuită din ferme de fier. Pe acest schelet se compune suportul prin alternarea grinzilor şi grinzişoarelor de lemn până la bine-cunoscutul şi indispensabilul rabiţ din trestie pentru a crea patul tencuielilor. Reţeaua de trestie este ancorată pe o grilă din şipci subţiri bătute pe bolţişoarele de lemn. Această stratificare are rolul de a prelua şi atenua eventualele modificări ale structurii grinzilor sub influenţa factorilor de microclimat. Întregul ansamblu - lemn, tencuială, ornamente stucate şi pictate, se constituie într-un „sandwich” complex în care fiecare componentă are coeficienţi diferiţi de absorbţie, de desorbţie, dilataţie termică şi de efort fizic la solicitările mecanice de tracţiune şi compresie. Toţi aceşti parametri impuneau o temeinică cunoaştere a materialelor, o corectă utilizare a lor în sensul selecţiei, a amestecurilor, a timpilor de reacţie.

Este cazul scafelor – în marile săli reprezentative, acea trecere de la verticala zidului la planul orizontal al plafoanelor, prin suprafeţe curbe cu arc mai mult sau mai puţin acuzat, al suportului ornamentelor stucate de pe tavane, a turlelor şi cupolelor cu deschideri mari. Astfel de scafe ample se pot întâlni în Sala de Consiliu a Băncii Naţionale Române în Bucureşti, în Sala Festivităţilor de la Primăria Arad, fiind doar două exemple în care între 2007-2012 am desfăşurat intervenţii complete de restaurare-reabilitare. Aceste lucrări ne-au oferit prilejul unui studiu mai aprofundat al structurilor unor plafoane şi planşee complex alcătuite, bogat ornate, adevărate mărturii de înalt meşteşug şi ingeniozitate.

8 Primaria Arad ornamente 109 Primaria Arad ornamente 1110 Primaria Arad ornamente 12


<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
(Pagna 2 din 3)
 
Google bookmarkDel.icio.usTwitterFacebook

Editura ACS

Login Form



Harta mostenii tale

adv brosura

Autorii acs.org.ro

Parteneri media

logo-ARHITECTURA

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Contact

Contactati-ne folosind formularul de mai jos!