Caietele restaurării 2015

Caietele restaurării 2015

Prețul standard 17,00 lei

Distribuiți acest produs

 

Numărul pe 2015 din Caietele restaurării este dedicat cu precădere aspectelor ce țin de extrageri și repictări.

Aceste două intervenții majore falsifică și mutilează, adesea irevesibil, originalul.

Dincolo de problematica repictărilor și conceptul derestaurării aplicat unor suprafețe cu intervenții în timp, drumurile prin țară ne aduc adesea în fața unor monumente mutilate de intervenții recente. ”Confuzia” unor ”restauratori” între prezentare estetică și repictare duce la transformarea uneori totală a imaginii transmise în timp și pierderea valorii istorice și estetice a originalului.

În ce privește extragerile, motivele pentru care se extrag fragmente de pictură pot fi legate de rațiuni bine întemeiate, când un monument nu mai poate fi salvat sau când nu există altă cale de consolidare a structurii de zidărie. Cazurile ”fericite” când ce s-a extras se replantează la locul original sunt foarte rare, iar fragmentele suportă între timp transformări ireversibile. Cel mai adesea însă, odată cu extragerea, se semnează ”condamnarea” la dispariție a acelor suprafețe de pictură ce ajung, din lipsă de finanțare, în depozite improprii. Timpul lung scurs între extragere și eventuala replantare face ca, prin procesul de strappare stratul de culoare să fie transferat de pe suprafața fragmentului pe cea a facing-ului.

 

 

Cuprins:

  • Dan Mohanu - Pierderea autenticității monumentelor istorice: o maladie actuală … 10
  • Mihály Ferenc - Repictări pe mobilierul de lemn din biserici transilvănene … 28
  •  Tereza Sinigalia - Pictări, extrageri și repictări la biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași … 47
  •  Ioan Darida - O incursiune în “timpii Goliei” … 64
  •  Adrian Rauca - Problematica văruielilor şi repictărilor la ansamblurile de pictură murală din Hațeg și Zarand … 76
  •  Ileana Crețu, Mihai Lupu - Reversibilitatea și compatibilitatea între tradiție și principiu … 87
  •  Dana Luminița Postolache - Uşa pictată din pridvorul bisericii Mănăstirii Voroneţ. Tehnica de realizare a suportului de lemn … 98
  •  Rodica Pavel, Daniela-Cristina Ilie, Andreea Michescu, Olimpia-Hinamatsuri Barbu, Migdonia Georgescu, Mihai Lupu, Ioan Darida, Dana Postolache - Uşa pictată din pridvorul bisericii Mănăstirii Voroneţ. Cercetare preliminară realizată în vederea identificării tipurilor de repictări104
  •  Sultana-Ruxandra Polizu - Iconostase Brâncovenești păstrate în patrimoniul cultural național … 122
  •  Ruxandra Nemţeanu - Câteva date inedite despre clădirea fostei Primării a oraşului Câmpulung-Muscel … 140
  •  Maria Magdalena Drobotă, Ioan Istudor - Prima extragere strappo a picturilor murale în România. Interviu cu domnul inginer chimist Ioan Istudor … 152
  •  Maria Dumbrăvician - Tismana, o pagină din istoria restaurării în România … 160
  •  Romeo Gheorghiţă - O etapă inedită privind descoperirea şi recuperarea unor picturi murale din sec. al XIV-lea, la Biserica evanghelică ”din Deal” de la Sighişoara … 176
  •  Gabriela Ștefăniță - Repictare și autentic în picturile murale de la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Câmpina, Prahova … 188
  •  Nicolae Hriţcu, Diana Iuliana Barbu - Despre tehnica uleiului şi intervenţiile în timp asupra picturii altarului Bisericii Sfânta Ecaterina din Bucureşti … 198
  •  Georgiana Zahariea, Oliviu Boldura - Un nou concept de transpunere a fragmenului de pictură murală extras de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș … 208
  •  Gabriela Olteanu, Iulian Olteanu, Mioara Samoilă - Templul Coral Evreiesc - București. Intervenții de conservare-restaurare realizate pe fragmente de pictură murală extrase și transpuse pe un nou suport … 218
  •  Sorin Pîrvulescu - Villa dei Misteri – Restaurare pictură murală pompeiană … 232
  •  Maria-Valentina Dudu - Problematica îndepărtării repictărilor de secol XIX existente pe icoana de hram a bisericii Sfântul Ștefan … 250
  •  Elena Vasilica Martin - Despre voluntari și voluntariat … 260
  •  Ioan Opriș - Sistemul de conservare-restaurare a patrimoniului cultural din România – realizări, strategii, opțiuni – la patru decenii de la constituirea sa … 266
  • Anca Dină, Mihai Lupu, Gabriela Ștefăniță, Oliviu Boldura, Ana Bârcă, Grigore Popescu Muscel, Dumitru Ursu, Maria Magdalena Drobotă, Ioan Opriș - Omagiu Domnului Profesor Ioan Istudor … 292

    Mai multe din această colectie